Arestați în dosarul ”Sex cu polițiști”

- Advertisement -

Doi dintre inculpații trimiși în judecată în dosarul supranumit ”Sex cu polițiști” vor rămâne în arest în timpul procesului de la Tribunalul Gorj. Decizia a fost luată astăzi de magistrații care au respins cererea formulată de Dumitru Florin Nimară, privind înlocuirea arestului preventiv cu măsura controlului judiciar sau cu arestul la domiciliu. Instanța a decis și ca Bogdan Șalapa, colegul său de dosar, să rămână după gratii. În total, patru persoane au fost trimise în judecată pentru constituirea unui grup infracţional organizat. Unul dintre suspecți este acuzat și că ar fi șantajat un polițist de la Rutieră cu un film porno ca să nu aibă probleme în trafic. Implicat în acest caz a fost și un agent care le-ar fi pus casa la dispoziție pentru partidele de amor. Principala suspiciune este că inculpații ar fi exploatat sexual, chiar și în Austria, Italia, Germania şi Anglia, mai multe tinere. Anchetatorii au stabilit că prin această metodă ar fi obținut peste 150.000 de euro, iar printre clienți s-ar fi numărat și oameni ai legii.

Articole recente