Arestat după ce a furat o mașină

- Advertisement -

Un tânăr care a furat o mașină și a făcut accident cu ea a fost reținut de polițiștii doljeni și ulterior arestat preventiv. Este vorba despre un tânăr de 19 ani, din Craiova. Deși nu avea permis de conducere, tânărul a furat mașina dintr-o parcare și mai apoi s-a plimbat cu ea pe raza localității Bucovăț. La un moment dat, șoferul fără experiență a pierdut controlul volanului și s-a izbit frontal de un copac.

Tânărul, în vârstă de 19 ani, din Craiova, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind bănuit că a furat o mașină dintr-o parcare și, deși nu avea permis, s-a plimbat până în Bucovăț unde a pierdut controlul volanului și a lovit un copac. Poliţiştii au stabilit că tânărul, în noaptea de 24 spre 25 iulie, anul acesta, ar fi sustras din parcarea unui bloc de pe o stradă din Craiova, un autoturism parcat cu portiera dreaptă faţă închisă, dar neasigurată, iar cheia autoturismului lăsată în interior pe bancheta dreapta faţă, care aparţine unei femei de 53 de ani, din localitate. Acesta ar fi condus autoturismul, deşi nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, pe drumurile publice, până în comuna Bucovăţ, unde, a pierdut controlul volanului și a intrat într-un pom. Ulterior, tânărul a abandonat mașina şi a părăsit locul accidentului, plecând într-o direcţie necunoscută. El a fost prins abia acum, pe raza municipiului București. A fost reținut și ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile.

Articole recente