Arest prelungit pentru doctoriţa Vodislav

- Advertisement -

Zi de foc pentru doctoriţa Dana Vodislav, arestată preventiv în dosarul „Mafiei Permiselor”. Femeia a cerut eliberarea provizorie sub control judiciar, însă şi procurorii au solicitat, tot astăzi, să mai stea după gratii. Tribunalul Bucureşti a dat deja primul verdict şi a prelungit măsura de arestare preventivă cu încă 30 de zile. În celălalt caz, soluţia va fi anunţată mâine dimineaţă, când oftalmologul ar putea fi pus în libertate.

Judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au avut astăzi misiunea de a analiza atât cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de Dana Vodislav, cât şi a procurorilor care doresc să rămână în arest. Deocamdată a fost anunţat doar primul verdict. Medicul oftalmolog se numără printre cei acuzaţi că ar fi creat o adevărată filieră pentru obţinerea frauduloasă de permise auto.

Mâine dimineaţă, judecătorii vor anunţa verdictul şi în ceea ce priveşte cererea de liberare sub control judiciar. Aceasta a susţinut că are probleme serioase de sănătate. Femeia a ajuns în arest la jumătatea lunii noiembrie a anului trecut, alături de alte şase persoane, aflate acum în libertate. Potrivit procurorilor care au efectuat cercetări în acest caz este vorba despre o reţea alcătuită din medici, asistente medicale, instructori auto, agenţi de poliţie şi alte persoane. Dana Vodislav este suspectată, alături de alţi doi medici, de trafic de influenţă, luare de mită, fals intelectual, complicitate la uz de fals şi abuz în serviciu. Aceasta este acuzată că ar fi eliberat 2.500 certificate pentru care s-ar fi încasat 225.000 de lei, fără emiterea unor documente fiscale şi fără control.

Articole recente