Turneul de tenis de câmp ce se desfășoară în această perioadă la Târgu Jiu se apropie de final. O gorjeancă are șansa de a câștiga șansa de dublu chiar în această seară. Raluca Ciufrilă va juca alături de Loredana Roșca finala din această seară, împotriva unei perechi formate din jucătoare din Argentina.
Primul, din cele 3 turnee internaționale de tenis de câmp – FRT Women’s Circuit, se apropie de final.Competițiile fac parte din cele 12 turnee Futures ce compun Circuitul Internațional al României – FRT Pro Circuit – sub egida Federației Internaționale de Tenis și a Federației Române de Tenis. În total, sunt organizate peste 500 de turnee în 65 de țări, iar fondul de premiere variază între 10 mii și 100 de mii de dolari. Turneele organizate la Târgu Jiu au un fond total de premiere de aproximativ 30 de mii de dolari. Gorjeanca Raluca Ciufrilă poate câștiga alături de colega sa proba de dublu a turneului.


