Aproape de faliment

- Advertisement -

Primăria comunei Săulești se află într-un grav impas financiar. Datoriile curente s-au acumulat, iar șanse de redresare a situației nu sunt prea mari. Doar factura la energia electrică neachitată de câteva luni se ridică la peste 200 de milioane de lei.

Salariații Primăriei Săulești riscă să-și desfășoare activitatea fără curent electric. Asta dacă nu se va găsi o soluție de a putea achita datoria de peste 200 de milioane de lei. Nu este singura datorie, spune primarul Rucsanda Drăghici, care așteaptă cu sufletul la gură o rectificare salvatoare.

Lună de lună facturile curg către Primăria Săulești, care nu are venituri decât din taxele și impozitele localnicilor. Primarul Drăghici speră să nu ajungă în situația de a declara falimentul la primărie.

Doar o rectificare bugetară ar salva primăria de la un faliment declarat.

Articole recente