Procurorii cer o pedeapsă mai mare pentru deţinutul care a primit 1206 zile de puşcărie pentru înşelăciune prin metoda accidentul. Apelul va fi analizat la Tribunalul Gorj, care ar putea răsturna situaţia şi în cazul surorilor sale, judecate pentru complicitate. Acestea au scăpat de pedeapsă după ce s-au împăcat cu bătrâna păcălită. Între timp a fost înregistrată o nouă victimă.
Procurorii au atacat sentinţa Judecătoriei Târgu-Jiu, prin care s-a decis ca deţinutul acuzat că a înşelat din penitenciar o bătrână din Gorj să stea după gratii exact cât mai avea de executat din pedeapsa pentru trafic de droguri. 1206 zile ar fi petrecut în puşcărie Nicolae Petrică Burcioaica, dacă cei care l-au anchetat nu ar fi formulat apel împotriva acestei hotărâri. Bărbatul aflat în Penitenciarul Craiova este acuzat că a folosit metoda accidentul şi i-a dat o veste de infarct unei femei de 84 de ani, pentru a obţine 10.000 de lei. Crezând că este apărătorul fiului său, despre care a ştiut doar că a provocat un grav accident, pensionara a mers direct la bancă. La audieri, inculpatul în vârstă de 36 de ani care s-a dat drept avocat, din penitenciarul de la Colibaşi, pentru trafic de droguri, a vrut să-i lovească pe jurnalişti.
Acesta nu este singurul caz înregistrat la Gorj, printre victime numărându-se şi soţia unui judecător. O situaţie asemănătoare a fost înregistrată în această săptămână, în judeţul Vrancea. Scenariul a fost schimbat parţial, fiind trimis după cei 8.000 de lei un taximetrist, care a şi anunţat Poliţia, după ce a luat plicul de la locuinţa femeii de 82 ani, din localitatea Pufeşti. Poliţia Română avertizează că oricine poate fi victima unui accident, dar, într-un moment critic, singura urgenţă este cea medicală şi nicidecum aspectul financiar. Important este întotdeauna să analizaţi cu atenţie informaţiile primite şi să vă puneţi câteva întrebări elementare referitoare la veridicitatea lor.


