De peste un an, mai multe investiții ale furnizorului de apă și canal Aparegio au fost blocate de o anchetă a DNA. Autoritățile județene au făcut demersuri pentru a debloca banii, pentru ca lucrările începute să se și finalizeze.
Directorul furnizorului Aparegio, Traian Pătrășcoiu, menționează că este vorba despre 15 milioane de lei, sumă extrem de necesară pentru ca societatea să poată finaliza proiectele de la nivelul întregului județ.
Este vorba de lucrările de reabilitare şi extindere a staţiei de epurare şi a celei de tratare de la nivelul municipiului Târgu Jiu și staţia de tratare de la Bumbeşti Jiu.
Directorul societății, Traian Pătrășcoiu, mai precizează că a fost împreună cu președintele Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu, la București pentru a debloca finanțarea proiectelor începute, investiții extrem de importante pentru județul Gorj.
Președintele Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu a menționat la emisiunea „Ora Adevărului” că trebuie să fie găsiți vinovații, dacă există, iar investițiile să fie reluate rapid.
Președintele Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu, mai precizează că în urma demersurilor făcute la Ministerul Fondurilor Europene, sumele vor fi deblocate până la sfârșitul acestei luni.


