Cu trei goluri în ultimele două partide, mijlocașul Paul Anton este omul momentului la Pandurii Târgu Jiu. Anton a venit de la Gloria Bistrița în iarnă pentru a juca cu Pandurii în cupele europene, iar visul său, ca și al gorjenilor, este aproape de a se îndeplini. La 22 de ani, fotbalistul ia în calcul și un transfer în străinătate, fiind monitorizat de echipe din Franța și Germania.
Paul Anton a bifat o cifră rotundă în partida de la Severin, 50 de jocuri în Liga 1, iar momentul a fost marcat cu o „dublă”, prima din cariera sa. Mijlocașul a marcat primul său gol la Pandurii săptămâna trecută, cu Viitorul Constanța, chiar înainte de a împlini 22 de ani.
Anton a făcut o alegere bună în iarnă, când a lăsat Gloria Bistrița pentru Pandurii. Fotbalistul a a ales Pandurii să joace în cupele europeane și este la trei pași de calificarea în Europa.
Sosit de patru luni la Pandurii, jucătorul nu neagă că se gândește și la un transfer în străinătate. Anton e monitorizat de echipe din Germania și Franța. Borusia Monchengladbach și Toulouse sunt pe urmele sale.
Mijlocașul defensiv al pandurilor vrea nouă puncte în ultimele trei etape. Primul joc cu FC Brașov se anunță, însă foarte dificil.
Paul Anton a venit în iarnă gratis la Pandurii și este cotat la 700.000 euro.
Reporter: Cristi Peptan


