Ani de lucrări in Defileul Jiului

- Advertisement -

Șoferii care tranzitează Defileul Jiului au motiv de bucurie pentru că au fost anulate toate restricțiile de pe DN 66. Astfel, după mai multe luni în care s-a circulat după program, conducătorii auto vor circula pe tronsonul Bumbești Jiu – Petroșani doar în funcție de semafoarele montate pe traseu.

Pe tronsonul Bumbești Jiu – Petroșani, respectiv Defilul Jiului, drumarii încă efectuează lucrări, chiar dacă restricțiile au fost anulate.

Ani la rând, tranzitarea Defileului a reprezentat un coșmar pentru șoferi. Ultimele luni au fost și mai grele, asta deoarece circulația a fost complet oprită, în fiecare zi.

Conducătorii auto spun că se circulă mai bine după semafoare, decât să fie drumul complet închis.

Pentru a evita incidentele neplăcute din trafic, reprezentanții SDN avertizează șoferii să respecte semnalele rutiere montate pe DN66.

Reabilitarea tronsonului între Rovinari și Petroșani a început în urmă cu nouă ani. Dacă sectorul cuprins între Rovinari și Tg-Jiu este aproape finalizat, pentru porțiunea de aproximativ 40 de kilometri din Defileul Jiului șoferii vor mai trebui să aștepte încă un an.

Articole recente