Angajații CEO din greva foamei au petrecut noaptea pe trotuarul Ministerului Energiei

- Advertisement -

Câteva zeci de angajați de la Complexul Energetic Oltenia au petrecut noaptea sub cerul liber, în fața Ministerului Energiei din București, după ce au intrat în greva foamei. Oamenii speră ca astăzi să fie primiți la Guvern, pentru o discuție cu premierul, după întâlnirea pe care au avut-o aseară cu ministrul Energiei, Bogdan Ivan.

Aproximativ 50 de angajați ai Complexului Energetic Oltenia au declanșat miercuri greva foamei în fața Ministerului Energiei, nemulțumiți de riscul de a rămâne fără loc de muncă începând cu 1 aprilie. Protestul este legat de situația angajaților încadrați pe perioadă determinată, dintre care aproximativ 1.400 ar putea să nu mai primească prelungirea contractelor, la finalul acestei luni.

Protestatarii au rămas peste noapte în fața ministerului, în frig, hotărâți să continue greva foamei până când vor primi un răspuns din partea autorităților. Ei cer soluții pentru păstrarea locurilor de muncă și măsuri de protecție socială pentru cei care riscă să fie disponibilizați. O delegație a protestatarilor, însoțiți de sindicaliști, a fost primită la discuții de ministrul Energiei, Bogdan Ivan. Oficialul a declarat că ministerul a răspuns solicitărilor de dialog ale angajaților și a reamintit că restructurarea companiei face parte dintr-un plan aprobat în urmă cu mai mulți ani.

Articole recente