Mai mulți angajați din cadrul Complexului Energetic Oltenia protestează, de ieri, în fața sediului companiei energetice din Târgu-Jiu. Patru dintre protestatari au recurs la greva foamei, iar, de astăzi, încă trei persoane refuză să mai mănânce. Oameni sunt nemulțumiții că salariile nu au fost mărite așa cum li s-a promis.
Angajaţii au recurs la protest susţinând că, în cadrul CEO, s-au majorat salariile la aproape trei mii de oameni pe criterii sindicale și politice, deși se aştepta creșterea salariilor mici.
Ministrul Energiei, Andrei Gerea, a declarat că problemele vor fi gestionate în aşa fel astfel încât angajații să renunțe la proteste.
Protestatarii susțin că nu vor renunţa până când se vor găsi soluții mulțumitoare pentru toți angajații.


