Sorin Popescu, un bărbat de 53 de ani, din oraşul Târgu-Cărbuneşti, angajat al firmei de împrumuturi Provident, a fost reținut pentru 24 de ore, pentru instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi în declaraţii, uz de fals şi înşelăciune. Alți doi bărbaţi, în vârstă de 42, respectiv 59 de ani şi o femeie de 43 de ani au ajuns în arest pentru înşelăciune, fals în declaraţii şi sub semnătură privată.
”Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că bărbatul de 53 de ani, în calitate de agent al unei societăţi de servicii bancare, a emis 12 contracte pentru persoane care nu întruneau condiţiile acordării de împrumuturi, determinând totodată alţi doi bărbaţi de 42 respectiv 59 de ani şi o femeie de 43 de ani, din localitate, să dea declaraţii necorespunzătoare adevărului şi să completeze adeverinţe de venit cu date false, în scopul obţinerii de împrumuturi bancare”, susține Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj.
Suspecții vor fi prezentaţi astăzi în fața procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti, pentru noi audieri, în urma cărora se va stabili dacă se impune arestarea preventivă în acest caz. (L.F.)


