Angajările la Minprest, făcute treptat

- Advertisement -

Angajările celor 361 de persoane la Minprest vor fi făcute treptat, a anunțat președintele Consiliului Județean Gorj. Ion Călinoiu a declarat că a propus administrației Complexului Energetic Oltenia să permită angajarea celor care nu au nicio problemă și îndeplinesc condițiile cerute pentru angajare, urmând ca restul cazurilor să fie analizate.

Termenul impus de administrația Complexului Energetic Oltenia pentru angajarea celor 361 de disponibilizați de la Sind Jilț și Olservmin nu a fost nici pentru a treia oară respectat. Conducerea CEO nu a putut angaja oamenii până pe 15 octombrie, iar o nouă dată limită este săptămâna viitoare. Termenul a fost tergiversat din cauza contestațiilor care au fost depuse la lista întocmită inițial, pe care s-ar fi găsit și persoane care nu îndeplinesc condițiile de angajare, adică nu a convenții încheiate cu unitățile miniere. Ion Călinoiu declarat că angajările la Minprest se vor face treptat. Primii angajați vor fi aceia asupra cărora nu planează suspiciuni că ar fi trecuți pe listă pe pile, restul cazurilor urmând a fi reanalizată urând a fi reanalizată. În ceea ce privește persoanele care mai au nevoie de câteva luni pentru a beneficia de indemnizația de șomaj, șeful județului susține că se caută soluții pentru ca aceștia să îndeplinească condițiile. Pentru că nu există posibilitatea suplimentării banilor alocați pentru bugetarea locurilor la Minprest, Călinoiu a declarat că vor discuta cu cei care au dreptul să se angajeze, dar care au o situație materială mai bună, pentru a-i lăsa pe aceia care mai au nevoie de câteva luni pentru a împlini un an de lucru pentru a beneficia de șomaj.

Articole recente