Agenția Națională de Administrare Fiscală a intensificat controalele asupra persoanelor fizice ale căror cheltuieli, investiții sau bunuri nu corespund veniturilor declarate oficial. În perioada iulie 2025 – mai 2026, inspectorii fiscali au desfășurat 1.102 acțiuni de control și au stabilit creanțe fiscale suplimentare în valoare de peste 540,2 milioane de lei. Totodată, ANAF a instituit măsuri asigurătorii de peste 123,5 milioane de lei, potrivit datelor centralizate la nivelul Ministerului Finanțelor.
Verificările au vizat în special persoanele care nu au putut demonstra proveniența banilor utilizați pentru depuneri în conturi bancare, achiziții de bunuri mobile și imobile, creditarea unor societăți comerciale sau majorarea capitalului social.
Inspectorii au analizat și situațiile în care contribuabilii au susținut că dețin sume importante în numerar, că au primit bani de la alte persoane ori că veniturile provin din străinătate. În mai multe cazuri, explicațiile nu au fost susținute prin documente, nu a existat o trasabilitate clară a fondurilor, iar persoanele indicate drept sursă a banilor nu aveau capacitatea financiară necesară.
Schimburile internaționale de informații fiscale au contrazis, în anumite dosare, declarațiile privind obținerea unor venituri în afara României. În astfel de situații, ANAF a recalculat obligațiile fiscale și a emis decizii de impunere.
Controalele au identificat și venituri nedeclarate provenite din chirii, activități independente, tranzacții cu titluri de valoare sau câștiguri realizate în străinătate.
Numai în luna mai 2026, prin 56 de decizii de impunere, ANAF a stabilit obligații fiscale suplimentare de peste 54,6 milioane de lei. Cele mai mari sume individuale constatate au depășit 20 de milioane de lei, controalele fiind desfășurate în Prahova și în structurile fiscale din București.
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, susține că rezultatele controalelor demonstrează eficiența analizelor de risc și a instrumentelor digitale utilizate de administrația fiscală pentru identificarea diferențelor dintre veniturile declarate și averea reală.
ANAF recomandă persoanelor vizate să răspundă notificărilor de conformare și să își clarifice situația fiscală înainte de declanșarea unei verificări extinse. Instituția avertizează că lipsa documentelor privind proveniența fondurilor poate conduce la stabilirea unor impozite suplimentare, accesorii și măsuri asigurătorii.


