Amenzi usturătoare în Gorj! Fermier din Runcu, școală de șoferi din Târgu Jiu și electrician din Tismana, sancționați pentru muncă nedeclarată și abateri grave

- Advertisement -

În perioada 26 mai – 1 iunie 2025, inspectorii de muncă din cadrul ITM Gorj au desfășurat 65 de controale vizând relațiile de muncă și securitatea și sănătatea în muncă. Rezultatele? Sancțiuni contravenționale în valoare totală de 330.000 lei, dintre care 180.000 lei doar pentru cazuri de muncă nedeclarată.

Printre cele mai grave nereguli identificate se numără:

  • În comuna Runcu, un angajator din domeniul creșterii animalelor a primit o amendă de 100.000 lei pentru folosirea a cinci persoane fără contracte individuale de muncă.
  • La Târgu Jiu, o școală de șoferi a fost sancționată cu 40.000 lei pentru depășirea duratei de muncă în cazul a patru angajați cu normă parțială, la care s-au adăugat încă 25.000 lei pentru neîndeplinirea unor măsuri dispuse anterior și nerespectarea normelor de SSM.
  • La Tismana, un angajator din domeniul instalațiilor electrice a fost amendat cu 40.000 lei pentru folosirea a două persoane fără contracte de muncă.

În total, au fost dispuse 84 de măsuri obligatorii pentru remedierea deficiențelor și alinierea activității angajatorilor la legislația în vigoare.

Inspector-șef George Romanescu a declarat:
„Combaterea muncii nedeclarate rămâne o prioritate. Vom aplica sancțiuni fără excepție și vom continua să supraveghem atent respectarea normelor privind securitatea și sănătatea în muncă. Siguranța angajaților nu este negociabilă.”

ITM Gorj anunță că astfel de acțiuni de control vor continua și în perioada următoare.

Articole recente