- Advertisement -
În primele patru zile ale acestui an, ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor și cei ai Serviciului de Ordine Publică din cadrul I.P.J. Gorj au efectuat controale în staţiunea montană Rânca pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor în domeniul turismului şi alimentaţiei publice. Poliţiştii au verificat 59 de agenţi economici, fiind aplicate 12 amenzi în cuantum de 19.000 lei, pentru abateri cu privire la accesul, evidenţa şi protecţia turiştilor în structuri de primire turistice. Valoarea bunurilor confiscate a fost estimată la suma de 1.200 lei.


