Sâmbătă, 10 iunie, pe scena amplasată pe Stadionul Municipal din Tg-Jiu a avut loc un concert dedicat tinerilor, fiind prezenți artiștii urbani Petre Ștefan, Oscar și DJ Freelook. La un moment dat, din public s-au aruncat diverse obiecte spre cântăreți iar aceștia, supărați de gesturi, au folosit expresii triviale. Cazul s-a viralizat repede în spațiul virtual iar atitudinea celor doi cântăreți nu a rămas nesancționată.
“Având în vedere imaginile apărute în spațiul public în care persoane aflate pe scena din incinta stadionului ”Constantina Diță” din municipiul Tg-Jiu adresau injurii participanților, Jandarmeria Gorj face urmatoarele precizari: Imaginile au fost surprinse la concertul din data de 10 iunie, concert dedicat absolvenților de gimnaziu și liceu.
Au fost derulate demersuri pentru identificarea persoanelor de pe scenă care adresează injurii participanților.
Față de 2 persoane a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 1000 lei fiecare pentru adresarea de injurii și expresii jignitoare, în conformitate cu prevederile art. 2, pct. 1 din Legea 61/1991 republicată.
Jandarmeria Gorj va urmări permanent respectarea prevederilor legale la adunările organizate în spațiul public și face apel atât la persoanele care desfășoară activități cultural-artistice cât și la participanți să manifeste respect și o conduită civică civilizată.”, au transmis reprezentanții IJJ Gorj.


