Amenzi de peste 424.000 lei aplicate de ITM Gorj în doar patru zile.

- Advertisement -

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a desfășurat, în perioada 27–30 aprilie 2026, o amplă acțiune de control care a vizat respectarea legislației în domeniul relațiilor de muncă, precum și al securității și sănătății în muncă. În total, inspectorii au efectuat 82 de controale, în urma cărora au aplicat 41 de sancțiuni contravenționale, în valoare cumulată de 424.500 de lei. Totodată, au fost dispuse 118 măsuri obligatorii pentru remedierea deficiențelor constatate și aducerea angajatorilor în legalitate.

Cea mai gravă situație a fost identificată în cazul unui angajator din județul Dolj, sancționat cu 120.000 de lei după ce a primit la muncă trei persoane fără contracte individuale de muncă. Potrivit inspectorilor, acestea desfășurau lucrări de amenajări interioare în cadrul unei entități publice din municipiul Motru.

O altă sancțiune semnificativă, în valoare de 20.000 de lei, a fost aplicată unui angajator din Târgu Jiu, care a utilizat forță de muncă fără transmiterea datelor contractuale în Registrul general de evidență a salariaților (REGES ONLINE).

Inspectorul-șef al ITM Gorj, Romanescu George Octavian, a subliniat că instituția va continua acțiunile de control: „Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj va continua să acționeze ferm împotriva muncii nedeclarate și a oricăror practici care încalcă drepturile salariaților. Subliniem faptul că, primirea la muncă a persoanelor fără contract individual de muncă se sancționează cu 40.000 lei pentru fiecare persoană identificată, angajatorii riscând amenzi până la valoarea de 1.000.000 lei.”

Reprezentanții ITM avertizează că munca nedeclarată rămâne una dintre principalele ținte ale controalelor, iar sancțiunile pot atinge niveluri extrem de ridicate pentru angajatorii care ignoră prevederile legale.

Articole recente