Condescu îi transmite ameninţări voalate lui Călinoiu! Deşi sindicalistul nu doreşte să apară public, în această perioadă dificilă, Viorel Temelescu a transmis liderilor USL, că sindicatele şi-au menţinut puterea, indiferent de contextul politic.
Marin Condescu nu mai vrea să apară în faţa oamenilor, de când USL a venit la guvernare. Sindicalistul şef, bănuit a fi păpuşarul din spatele numirilor din minerit şi energie, a făcut un pas în spate, din momentul în care liderii USL l-au invitat să-şi exercite influenţele departe de Gorj.
Chiar dacă Marin Condescu nu se mai exprimă public, vicepreşedintele FNME, Viorel Temelescu, a transmis clasei politice, că sindicatele au rezistat, indiferent de clasa politică şi consideră că Ion Călinoiu are alte supărări.
Temelescu a transmis o ameninţare voalată contestatarilor lui Condescu.
Ieri, judecătorii au transmis hotărârea prin care Complexul Energetic Oltenia a devenit realitate, acest gest dând startul luptei pentru funcţiile de conducere, atât între sindicate şi politic, cât şi în interiorul USL.


