Ambulanță pentru urgențe

- Advertisement -

Primăria comunei Dragotești a primit o ambulanță cu titlu gratuit de la Serviciul Județean de Ambulanță Gorj pe care o folosește pentru comunitate. Cel puțin așa susține primarul comunei Dragotești, Vili Pasăre care a pus la dispoziția medicului de familie autospeciala ce va fi folosită în caz de urgență.

Ambulanța primită de la Serviciul Județean de Ambulanță Gorj este folosită pentru comunitate. Autospeciala parcată în fața primăriei din comuna Dragotești este folosită în primul rând pentru bolnavii cronici. Primarul comunei, Vili Pasăre susține că unul dintre consilierii locali este doctor de meserie și are cei mai mulți pacienți bolnavi cronici, motiv pentru care ambulanța este pusă la dispoziție de două ori pe săptămână pentru ca pacienții să fie transportați fie la București, fie la spitalele din județ.

Ambulanța de la Dragotești a fost acordată de către Serviciul Județean de Ambulanță Gorj cu titlu gratuit. Autospeciala este una din mașinile care au fost casate și scoase la licitație de nenumărate ori însă nu s-a arătat interesat nici un cumpărător.

Articole recente