Comuna Bîlteni va dispune de o ambulanță, în perioada imediat următoare. Asta susține primarul localității, Gheorghe Păsărin, care a și purtat discuții cu reprezentanții Serviciului Județean de Ambulanță, aceștia fiind de acord cu solicitarea. Edilul susține că este nevoie de această autospecială, pentru că în localitate există și un centru de permanență.
Numărul mare de locuitori și existența centrului de permanență au făcut ca edilul comunei Bîlteni să ia în considerare repartiția unei ambulanțe în localitate. Propunerea a fost aprobată în Consiliul Local, iar primarul a și luat legătura cu reprezentanții Serviciului Județean de Ambulanță. Autospeciala a fost deja pusă la dispoziție, urmând să se efectueze protocolul de preluare în cadrul primăriei.
În același timp, edilul localității vrea să înființeze și o subunitate ISU.
Reporter: Alexandra Cruceru


