Ambulanță implicată în accident

- Advertisement -

O femeie din Mehedinți a ajuns la spital după ce taxiul în care se afla a fost acroșat de o ambulanță aflată în misiune. Anchetatorii spun că de vină este șoferul taxiului care a virat fără să se asigure și pe linie continuă.

Ambulanța se deplasa la o solicitare în comuna Şimian, cu semnalele luminoase şi acustice pornite. Pe drumul cu două benzi pe sens, când se pregătea să facă o depăşire a taxi-ului, şoferul acestuia ar fi schimbat inexplicabil sensul de mers spre stânga. Deşi a tras de volan, şoferul Ambulanţei spune că nu a mai reuşit să evite impactul.

Soferul taximetrului recunoaste ca a gresit dar nu a gasit o explicatie logică pentru gestul său.

Poliţiştii au început o anchetă în acest caz.

Echipajul ambulanței este în afara oricărui pericol. La fel și șoferul taximetrului, dar pasagera a fost rănită uşor şi transportată la spital.

Articole recente