Amânare cu scandal în procesul lui Condescu

- Advertisement -

Judecarea lui Marin Condescu a fost amânată până mâine, la ora 11.00! Magistratul de serviciu, Teofil Boncu, a precizat că are nevoie de timp pentru a studia dosarul stufos, însă potrivit unor surse, acesta ar trebui să se abţină, întrucât ar fi în stare de incompatibilitate. Aceleaşi surse susţin că primarul Dorin Filip este moşul fetiţei judecătorului Boncu şi este de notorietate faptul că fiul edilului-şef este asociat în cadrul unei firme, alături de Federaţia Naţională Mine Energie, condusă de Marin Condescu, pe care funcţionează o televiziune locală care a avut sediul în clădirea CEO, din Debarcader.

Judecătorul Teofil Boncu a anunţat, în această seară, că va judeca mâine, la ora 11.00, propunerea de arestare preventivă, formulată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj. Motivul oferit de acesta este acela că prioritate au avut alte două cauze dificile şi are nevoie de timp pentru a studia dosarul lui Marin Condescu. Potrivit unor surse, magistratul ar trebui însă se abţină, întrucât s-ar afla în incompatibilitate, întrucât primarul din Rovinari este moşul fetiţei sale, iar fiul lui Dorin Filip este asociat la o televiziune locală, alături de Federaţia Naţională Mine Energie, condusă de Marin Condescu. Teofil Boncu a negat că ar avea vreo legătură cu edilul-şef şi a anunţat că nu va renunţa la caz. Surprinzător este faptul că, deşi dosarul care se întinde pe zeci de volume a ajuns la tribunal la ora 15.50 şi Marin Condescu se afla încă în stare de reţinere până la 16.30, nimeni nu s-a grăbit să- l programeze astăzi şi să dea un verdict în cazul său şi al lui Viorel Temelescu. Preşedintele Clubului Pandurii a plecat acasă şi a vorbit despre orice, numai despre acuzaţii nu.

Şi surse din rândul anchetatorilor spun că, dacă judecătorul Teofil Boncu crede că există incompatibilitate în cazul său, ar trebui să se abţină.

Articole recente