Alunecări de teren la Târgu Logrești

- Advertisement -

Clipe de panică într-un sat din comuna Târgu Logrești. Pământul a luat-o azi-noapte la vale, iar o conductă petrolieră a explodat în urma alunecărilor de teren. Localnicii s-au speriat când au auzit bubuitura puternică și au sunat la 112. Nici acum nu au însă liniște. O casă se află în pericol. Autoritățile județene susțin că problema ar fi putut fi evitată, dacă anul trecut, consilierii liberali nu ar fi boicotat ședința în care urma să se aprobe modernizarea drumului.

Alunecările de teren au fost urmate aseară de o explozie. Conducta petrolieră care traversează localitatea Moșteni a explodat, iar drumul județean 675 C a fost surpat. O casă riscă să se prăbușească.

Reprezentanții Consiliului Județean Gorj susțin că dezastrul ar fi putut fi evitat.

La fața locului au fost trimiși pompierii din Hurezani.

În urma alunecărilor de teren, mai mulți stâlpi de electricitate au fost doborâți. Astăzi, polițiștii au decis ca circulația în zonă să fie oprită până la remedierea situației.

Articole recente