Alcool confiscat de polițiști

- Advertisement -

429 de litri de alcool și tutun precum și țigări de contrabandă au fost confiscate de polițiștii din cadrul Poliției de Frontieră Drobeta Turnu Severin. Acțiunea a avut loc în cadrul unor percheziții la domiciliile mai multor persoane. Potrivit polițiștilor, indivizii asupra cărora s-a descoperit marfa aveau adevărate depozite în care își țineau produsele ilicite. Pe lângă cantitatea de alcool descoperită, oamenii legii au mai găsit și 130 de litri de bere pentru care nu existau acte de provenineță.

Alcoolul şi ţigările în valoare totală de 15.887 de lei au fost ridicate în vederea confiscării.  În acest caz sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriului României a produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limitele legal admise. (R.I.)

 

Articole recente