Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj funcționează cu deficit de personal. Deși la nivelul instituției nu discutăm de existența unor posturi vacante, complexitatea sarcinilor face ca actualul număr de salariați să fie insuficient pentru asigurarea unei bune funcționări. Cu toate acestea, directorul instituției susține că angajații au reușit să facă față cu brio tuturor provocărilor de până acum. Desigur, nu ar strica suplimentarea posturilor cu un număr de nu mai puțin de 13 salariați.
Directorul AJOFM Gorj, Romeo Chiriac, declară că instituția pe care o conduce se numără printre cele mai complexe instituții aflate în subordinea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale. Acest lucru face ca cei 38 de angajați să aibă sarcini împovărătoare.
Deși suplimentarea locurilor de muncă de la nivelul instituției ar fi benefică în desfășurarea tuturor activităților, în momentul de față nu există posturi vacante în cadrul AJOFM Gorj. Astăzi, instituția numără 38 de angajați și ar mai fi necesar un număr de alți 13 salariați.
În cazul în care se vor debloca posturi la nivelul instituției, acest lucru va fi făcut comunicat opiniei publice.
Romeo Chiriac susține că există posibilitatea ca pe parcursul acestui an să se deblocheze mai multe posturi la stat.


