Aglomeraţie la WC-urile de la Neurologie

- Advertisement -

Au toalete pe secţie, dar trebuie să facă eforturi şi să străbată întreg holul pentru a ajunge la ele. Bolnavii de la Secţia de Neurologie se chinuiesc zilnic cu WC-urile care se află în capătul coridorului. Pe lângă faptul că sunt la distanţă, bolnavii se plâng că sunt insuficiente, de cele mai multe ori fiind nevoiţi să stea şi la coadă.

WC-urile de la Secţia de Neurologie creează probleme atât bolnavilor, cât şi cadrelor medicale. Cele două toalete s-au dovedit a fi insuficiente, ţinând cont de numărul mare de persoane internate. Mai mult decât atât, pacienţii nici nu pot să ajungă la toalete din cauza distanţei.

Bolnavii care se deplasează mai greu încearcă să găsească soluţii.

Cadrele medicale le dau întotdeauna o mână de ajutor.

Şefii de la Secţia de Neurologie susţin că aceasta ar trebui să fie extinsă pentru a se evita şi aglomeraţia din saloane, dar nu există spaţiu.

Articole recente