Agenţi FBI, la Gorj

- Advertisement -

Au venit din Statele Unite ale Americii ca să audieze falşi medici şi preoţi gorjeni, acuzaţi că au comis fraude informatice prin intermediul cărora ar fi păcălit peste o sută de americani!Reprezentanţii Biroului Federal de Investigaţii n-au scos niciun cuvânt despre ancheta aflată în desfăşurare, în colaborare cu procurorii târgujieni. Declaraţii, scurte şi comice, a făcut doar unul dintre suspecţi, adus pentru audieri la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Gorj.

Audierile de astăzi au legătură cu percheziţiile de amploare care au avut loc în luna decembrie a anului trecut în opt judeţe din ţară, încheiate cu audieri pe bandă rulantă la sediul DIICOT Gorj! În total, 20 de persoane au fost acuzate că au păcălit peste o sută de americani, pe internet, prin scoaterea la vânzare a unor produse care nu existau în realitate. Anchetatorii au stabilit că prejudiciul creat prin aceste fraude informatice se ridică la patru milioane de dolari. Astăzi, agenţii FBI au venit la Gorj pentru a afla chiar de la suspecţi cum acţionau. Nu au scos însă niciun cuvânt despre această vizită importantă.

Audierile au legătură şi cu cele 16 persoane trimise în judecată anul trecut, printre care şi stomatologi, pentru aceeaşi infracţiune, numai că cei care se dădeau drept  preoţi sunt suspectaţi că sunt liderii grupării. Aceştia sunt acuzaţi că trimiteau în Statele Unite ale Americii persoane cu misiuni religioase care, cu documente false, primeau banii şi îi trimiteau în România. Aceştia au procurat diplome de licenţă falsificate, specialitatea medicină şi teologie, actele fiind utilizate pentru obţinerea de vize de acces pe teritoriul SUA, pentru membrii grupării.

Articole recente