Află ce s-a întâmplat pe litoral

- Advertisement -

Inspectorii sanitari veterinari au dat, în acest sezon estival, 200 de amenzi în valoare de peste 200.000 de lei, fiind verificaţi 1.847 de operatori din industria alimentară şi fiind retrase de la vânzare produse alimentare de peste 560.000 de lei.

Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Dumitru Băiculescu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că în cadrul „Comandamentului Sezon Estival 2015”, care a funcţionat în perioada 15 iunie – 31 august, au acţionat medici veterinari din cadrul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa şi medici veterinari detaşaţi, transmite corespondentul Mediafax.

În această perioadă, au fost verificaţi 1.847 de operatori din industria alimentară, printre aceştia aflându-se 831 de restaurante, 312 magazine alimentare, 165 de unităţi fast-food, 99 de unităţi tip bufet, 82 de laboratoare de cofetărie-patiserie, 75 de braserii, 79 de baruri, dar şi 23 de tabere şcolare, unităţile verificate aflându-se în Năvodari, Mamaia, Eforie, Costineşti şi Mangalia.

Dumitru Băiculescu a afirmat că în urma controalelor au fost date 200 de amenzi în valoare de 201.400 de lei.

Preşedintele ANSVSA a menţionat că perioada Comandamentului Sezon Estival 2015 au fost confiscate şi retrase de la vânzare 38.077 kilograme de carne şi produse din carne, 9.308 kilograme lapte şi produse lactate, 10.692 de kilograme de peşte şi produse din peşte şi 715 kilograme de ouă. Valoarea totală a acestor produse alimentare este de 559.467 lei.

De asemenea, în perioada de  desfăşurare a Comandamentului Sezon Estival 2015 au fost cinci suspiciuni de toxiinfecţii alimentare, nefiind confirmată niciuna până în acest moment, a mai spus Dumitru Băiculescu. (M.C.H.)

Sursa, Antena 3

Articole recente