Creditomatul este cea mai nouă invenţie în materie de împrumuturi rapide. Dispozitivul, care seamănă cu un bancomat, este de fapt o maşinărie care scanează buletinul şi completează automat actele pentru un credit de până la 15.000 de lei. Împrumutul este pe cât de simplu de luat, pe atât de scump, scrie dailybusiness.ro.
La finalul perioadei de creditare, clientul rambursează şi de patru ori mai mult decât suma primită.
„Credite de până la 15.000 de lei, doar cu buletinul, în 60 de minute!” – cu acest mesaj îşi ademeneşte clienţii o instituţie financiară nebancară. A găsit şi o metodă inedită de a-şi promova interesele – cu ajutorul unui creditomat. Reprezentant IFN: „Acesta este un aparat la care faceţi o cerere de credit, doar cu buletinul, fără adeverinţă de venit”.
Banii nu îi primiţi în 60 de minute, aşa cum scrie pe creditomat. În acest termen abia aflaţi dacă solicitarea v-a fost aprobată. Apoi trebuie să faceţi un drum până la banca la care aveţi un cont deschis, ca să obţineţi un extras de cont, după care reveniţi la maşinăria de dat credite.
Reprezentant IFN: „Veniţi pentru semnarea contractului cu un extras de cont, semnat şi ştampilat de bancă. În contul respectiv noi vă virăm banii în două zile lucrătoare de la semnarea contractului.”
Totuşi timpul scurt de obţinere al împrumutului şi actele minime cerute fac produsul tentant. Dar costurile sunt pe măsură. Dobânda este de 20% pe an, la care se adaugă şi alte comisioane. (M.C.H.)
Citiţi mai mult pe dailybusiness.ro.


