Au cerut libertate şi au rămas tot după gratii! Magistraţii de la Tribunalul Gorj au decis astăzi prelungirea măsurii de arestare preventivă pentru femeia de afaceri Maria Lupulescu şi medicul veterinar Ana Guţă. Cele două femei au refuzat să facă declaraţii când au ieşit din sala de judecată. Medicul veterinar s-a aratat deranjat de prezenţa ziariştilor, încercând să-i lovească din mers.
Judecătorii de la Tribunalul Gorj au admis astăzi propunerea procurorilor de prelungire a arestului preventiv.
Acest lucru înseamnă că Maria Lupulescu va sta în arest până pe 12 ianuarie, iar Ana Guţă până pe 4. Asta doar în cazul în care avocaţii nu vor formula recurs în următoarele 24 de ore. Ana Guţă este acuzată că, în calitate de medic veterinar, a întocmit în fals o notă de inspecţie, prin care a constatat în mod fictiv alterarea a 20 de tone de carne. Documentul ar fi ajuns la Maria Lupulescu, administratorul unei firme din Târgu-Jiu, pentru a scoate marfa de pe stoc. Procurorii au stabilit că prejudiciul creat bugetului de stat ar fi de peste 1,2 milioane de lei. Femeia de afaceri este acuzată de evaziune fiscală în formă continuată şi instigare la fals intelectual. Familia medicului veterinar a venit astăzi la tribunal, susţinând faptul că deţin documente care arată nevinovăţia femeii.


