Acuzație gravă făcută de un afacerist din Strehaia trimis în judecată pentru dare de mită. Procurorii craioveni spun că Bogdan Ionel susţinea că 15% din valoarea contractelor primite urma să ajungă la un membru al Guvernului și chiar la un partid politic. Denunţător în acest caz este managerul CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel, cu ajutorul căruia procurorii DNA au organizat un flagrant. Bogdan ionel a făcut mai multe demersuri pe lângă Ciurel pentru a-i facilita contracte de furnizare de bunuri şi servicii. Afaceristul i-a promis managerului CEO un comision de 20%. Bărbatul va fi judecat la Tribunalul Gorj, care a luat deja prima hotărâre în acest dosar.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, din Craiova, au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a afaceristului Bogdan Ionel, pentru dare de mită.
Acesta este acuzat că i-a propus unui martor denunțător care reprezenta o societate comercială returnarea a 20% din contravaloarea tuturor contractelor care îi vor fi atribuite, susținând că 15% ar ajunge la un membru al Guvernului și unui partid politic.
Dosarul a fost trimis la Tribunalul Gorj. Instanța a menţinut măsura controlului judiciar luată faţă de Bogdan Ionel.


