Adrese către conducerea CEO

- Advertisement -

Liderii de sindicat din cadrul Complexului Energetic Oltenia au înaintat adrese către administrația companiei pentru a rezolva problema acordării cotei de cărbune pentru angajații entității. Federația Univers și FNME le-au solicitat celor din conducerea CEO o întrevedere cât mai urgentă, pentru ca situația să fie reglemetată. Sindicaliștii afirmă că, la fel ca și în anii trecuți, există persoane care doresc să primească contravaloarea în bani în locul cotei de combustibil.

Problema acordării cotei de cărbune pentru angajații CEO le dă bătăi de cap liderilor de sindicat care au solicitat o întrevedere cât mai urgentă cu conducerea companiei pe această temă.

Același lucru l-a făcut și președinte FNME, Dumitru Pârvulescu, care afirmă că și în acest an există angajați de la CEO care solicită echivalentul în bani pentru cota de combustibil.

Fiecare miner din cadrul Complexului Energetic Oltenia ar trebui să beneficieze de 12 tone de cărbune, conform Contractului Colectiv de Muncă.

Articole recente