Adolescenti fugari, prinsi de politisti

- Advertisement -

Adolescenți fugari, prinși de polițiști! Minorii de 17 ani au fost prinși în flagrant în timp ce furau dintr-un autoturism din Craiova. Când au văzut polițiștii, adolescenții au fugit, însă au fost prinși la scurt timp. Ei sunt acum cercetați pentru tentativă la furt calificat.

Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Craiova, a fost cel care a sesizat poliția cu privire la faptul că, în fața unui bloc din localitate, doi tineri încearcă să sustragă componente de la un autoturism.
„La fața locului s-au deplasat imediat polițiștii, care au observat doi tineri fugind de lângă un autoturism care aparține unei societăți comerciale din Craiova, în direcția străzii Drumul Apelor. Polițiștilor li s-a alăturat un alt polițist din cadrul Secției 3 Poliție Craiova, aflat în timpul liber, care au procedat la urmărirea celor doi tineri, reușindu-se astfel prinderea acestora la o distanță de aproximativ 800 metri de locul faptei. Cei în cauză au fost conduși la sediul poliției pentru audieri”, spun reprezentanții IPJ Dolj.
În urma cercetărilor, s-a stabilit că cei doi tineri au demontat întreaga galerie de evacuare a gazelor de eșapament de la autoturism, folosind o cheie tubulară și un cric, pe care se afla suspendat autoturismul, acestea fiind ridicate de poliţişti în vederea continuării cercetărilor. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de tentativă la furt calificat.

Articole recente