Adi Tudor, preferat de politiceni

0
0

Candidații PSD la alegerile locale sunt încă necunoscuți, liderii formațiunii amânând luarea unei decizii în acest sens. Liderii social-democraților au vehiculat , însă, în spațiul public mai multe nume de posibili candidați, ținând cont și de rezultatele obținute de oamenii supuși evaluărilor interne. În topul politicienilor cu ștate vechi se află însă un singur om – Adrian Tudor.

Astfel, variantele de candidatură îi vizează pe fostul primar al municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, fostul judecător al CCR, Toni Greblă, actualul viceprimar Adrian Tudor și fostul prefect, Ciprian Florescu. Invitați la Sud FM, analiștii politici,profesorul universitar Pantelimon Manta și profesorul doctor Gheorghe Gorun au avut puncte de vedere comune, în privința lui Adrian Tudor.

Fostul prefect de Gorj, Pantelimon Manta crede, de asemenea, că nici Toni Greblă și nici Florin Cârciumaru nu-și doresc o candidatură la Primăria Târgu Jiu, dar că Adrian Tudor ar putea avea reale șanse în viitoarea luptă electorală.

În Primăria Târgu Jiu, Adrian Tudor este principalul adversar al lui Marcel Romanescu, primarul și viceprimarul municipiului împărțind numeroase conflicte,atât în mass-media cât și în instituția în care ambii lucrează. Pe de altă parte, președintele PSD Gorj, Mihai Weber, a declarat că numele lui Toni Greblă și al lui Florin Cârciumaru apărute în spațiul public, ca posibili viitori candidați la alegerile locale, sunt doar niște zvonuri.