Părinții unui băiețel din clasa a VI-a de la Școala generală din Pocruia, localitatea Tismana, susțin că fiul lor, bolnav de epilepsie, a fost bătut de șase colegi. Elevul a ajuns acasă plin de vânătăi, iar părinții au mers la Serviciul de Medicină Legală, de unde au obținut un certificat medico-legal. Evenimentul ar fi avut loc în urmă cu o lună. Conducerea școlii a demarat o anchetă
Mama băiatului susține că fiul său a fost agresat de alți colegi. Aceasta a depus mai multe sesizări, inclusiv la telefonul copilului abuzat.
Din cauza acestui eveniment, mama elevului susține că acesta este nevoit să urmeze un alt tratament.
Conducerea școlii a fost sesizată despre acest caz de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Drepturilor Copilului. Directorul Liceului Tehnologic, din cadrul căruia face parte și Școala generală Pocruia, spune că s-au efectuat verificări, dar agresiunea care a dus la producerea unor răni grave nu s-a produs. Reprezentanții unității de învățământ au observat pe imaginile surprinse pe camerele de supraveghere video o altercație, dar nu de o gravitate foarte mare.
Conducerea școlii precizează că din caracterizarea făcută de profesorii specialiști reiese că elevul are un comportament conflictual.
Reporter: Alin Ion


