Acuzații de malpraxis la Maternitatea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu. Părinții unui bebeluș născut mort au formulat plângere împotriva medicilor și asistenților care au fost azi-noapte de gardă. Gravida a fost internată ieri-dimineață, iar aseară a primit asigurări că sarcina decurge normal. Spre dimineață însă nu a mai suportat durerilor, însă susține că nu i-a sărit nimeni în ajutor. Tânăra spune că a mers, cu ultimele puteri, să ceară ajutorul unei asistente, care a trimis-o înapoi la spital. Spre dimineață a ajuns și un medic, însă fătul era deja mort.
Ramona Bădoiu Oiță, în vârstă de 36 de ani, din comuna Fărcășești, era fericită ieri-dimineață. După nouă luni de sarcină s-a internat la Maternitatea din Târgu-Jiu pentru a o aduce pe lume Maria Jasmine. De gardă era un alt doctor, iar medicul care a supravegheat-o încă de la început a anunțat-o că va efectua cezariana peste câteva zile.
Ulterior ar fi fost folosită singură fiolă de urgență existentă în spital.
Între timp însă ar fi apărut complicații, iar de seara până dimineață nicio asistentă nu ar mai fi venit în salon să se asigure că nu sunt probleme. Femeia însărcinată a simțit mișcările bebelușului până la ora 4, dimineață.
Medicul adrian Tetileanu a avut un singur lucru de spus.
Reprezentanții spitalul au deschis o anchetă în acest caz. Tatăl bebelușului a formulat plângere împotriva celor care au fost de gardă. Acesta a declarat că soția sa i-ar fi dat și bani unei asistente.
Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de neglijență în serviciu și ucidere din culpă.


