Acuză sindicaliștii, de pierderea drepturilor minerilor. ”Vinovați sunt liderii”

- Advertisement -

Liderii sindicatelor reprezentative din Complexul Energetic Oltenia sunt acuzați de pierderea drepturilor minerilor și energeticienilor, de care au beneficiat anii anteriori. Președinteșe Federației Naționale a Muncii, Constantin Crețan, spune că sindicaliștii nu au negociat, conform legislației, la începutul anului, cu adminictrația și acum se blochează creșterile de salarii. ”Vinovați sunt liderii, pentru că CCM are valabilitatea înaintea oricărei legi. Ei au protejat și au băgat în salariul de bază anumite sporuri, dar în același timp pierd acele vouchere de vacanță, care vor fi diminuate drastic, de asemeni nu mai primesc niciun fel de bonus, se umblă la alte drepturi, nu se mai acordă ajutoare pentru oamenii în stare gravă, se blochează orice creștere de salariu”, susține președintele FNM.

Constantin Crețan susține că liderii de sindicat din CEO sunt manevrați de șefii lor din confederațiile sindicale, care au făcut înțelegeri la nivel guvernamental. Președintele Federației Naționale a Muncii acuză liderii din complex că au beneficiat de sume importante, acordate de CEO. Complexul Energetic Oltenia este într-o situație incertă, neavând nici până acum bugetul aprobat, pentru anul în curs.

Articole recente