Acțiuni preventive, pe linie rutieră

- Advertisement -

Poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Gorj și Biroului Rutier Târgu-Jiu, împreună cu poliţişti din cadrul subunităților de poliție din județ, au desfăşurat acţiuni pentru combaterea indisciplinei pietonilor, neacordarea priorităţii de trecere a pietonilor şi nerespectarea normelor privind oprirea şi staţionarea pe raza municipiului Târgu-Jiu.

Cu această ocazie, au fost aplicate 39 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 36.000 lei, în principal pentru nerespectarea regimului legal de viteză, neacordare prioritate pietoni, traversare neregulamentară pietoni, bicicliști echipați necorespunzător, trecerea pe culoarea roşie a semaforului.

Totodată, au fost reţinute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, un număr de 3 permise, din care 2 pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi unul pentru nerespectarea culorii roşii a semaforului.

Acest gen de acţiuni vor fi organizate și în perioada următoareîn funcţie de evoluţia situaţiei operative, având în vedere faptul că aceste încălcări ale normelor privind circulația pe drumurile publice, conduc la producerea de accidente rutiere cu consecințe grave, pentru toți participanţii la traficul rutier, potrivit IPJ Gorj.

Articole recente