Administrația și sindicatele din cadrul Complexului Energetic Oltenia vor semna, mâine, actul adițional pentru acordarea cotei de cărbune către angajați. Conform datelor, 30% dintre salariaţii companiei doresc acordarea acestui drept în natură, cantitatea fiind de 10 tone / salariat.
Mâine vor fi reluate discuțiile între sindicate și administrația CEO, privind acordarea cotei de cărbune angajațiilor companiei, în cadrul unei ședințe mixte, unde va fi semnat și un act adițional în această privință. Adrian Marciuc, prim-vicepreședintele Federației Univers, a declarat că la această ședință se vor stabili și condițiile de acordare a acestui drept.
În ceea ce privește acordarea cotei de cărbune în bani, sindicalistul afirmă că va trebui întocmită o situație financiară a companiei, pentru a vedea ce fonduri deține administrația. Surse din rândul administrației susțin că acești bani ar putea fi primiți, de cei care îi solicită , eșalonat, până la sfârșitul anului.


