Gorjenii care au amenzi restante nu vor mai putea achita impozitele până nu-şi achită datoriile. Astfel, dacă o persoană are amenzi de circulaţie şi va merge la ghişeu să achite impozitul pe terenuri sau locuință, banii vor fi direcţionaţi în contul celei mai vechi amenzi.
Conform Noului Cod de Procedură Fiscală care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2016, gorjenii
contribuabili care nu și-au achitat la timp amenzile nu vor mai putea plăti restul obligațiilor. Abia după ce banii direcţionaţi în contul amenzilor vor acoperi cuantumul acestora, se va trece la direcţionarea sumelor către taxele şi impozitele locale.
Oamenii spun că prioritar ar fi atât achitarea amenzilor,dar mai ales plata impozitelor.
Prevederea Noului Cod de Procedură Fiscală vine în ajutorul încasărilor de taxe şi impozite locale, astfel încât bugetul local să nu mai aibă de suferit din cauza rău-platnicilor. La nivelul municipiului Târgu-Jiu sunt foarte mulți contribuabili care au amenzi vechi, dar și persoane care nu au locuri de muncă și nu au putut fi executate silit.


