„În cursul zilei de ieri, polițiștii gorjeni au fost sesizați cu privire la două evenimente rutiere, produse pe raza județului, soldate cu victime rănite ușor.
La data de 12 martie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați de lucrătorii din cadrul Spitalului Județean Târgu Jiu, cu privire la faptul că, la acest serviciu, s-a prezentat o persoană, care ar fi fost victimă a unui eveniment rutier.
Din primele cercetări efectuate la fața locului de către polițiști, s-a stabilit faptul că un tânăr de 23 ani, din comuna Drăguțești, în timp ce conducea un autoturism pe DC Dâmbova, la ieșirea de pe acest drum către DJ 663, nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea direcției de mers prin viraj la stânga, a pierdut controlul direcției de mers și a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un cap de pod și cu gardul unui imobil.
În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a fratelui conducătorului auto, de 20 ani, din aceeași localitate, care era pasager pe scaunul din dreapta față.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
♦
Tot în cursul zilei de ieri, polițiști din cadrul Secţiei 6 Poliţiei Rurală Târgu Cărbuneşti au fost sesizaţi prin apelul 112, de o femeie de 40 de ani, din municipiul Târgu Jiu, cu privire la faptul că, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe DN 67 B Scoarţa, ar fi fost implicată într-un eveniment rutier fără victime, intrând în coliziune cu un alt autoturism.
Ulterior, femeia a solicitat să fie transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, întrucât resimțea dureri la nivelul piciorul drept.
Din primele cercetări efectuate la fața locului de către polițiști, aceștia au identificat și cel de-al doilea autoturism implicat în accident, fiind găsit abandonat pe un drum comunal din Scoarța.
Polițiștii au stabilit ca autoturismul aparține unui bărbat din localitate, acesta nefiind găsit la domiciliu.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.
♦
Cu această ocazie, polițiștii gorjeni reamintesc tuturor conducătorilor auto sa folosească centura de siguranţă, să adopte o
conduită preventivă în trafic, să păstreze o distanţă corespunzătoare între autovehicule şi să circule cu viteză redusă atunci când condiţiile meteo sunt nefavorabile.
Când sunteți la volan, vă recomandăm să fiți concentrați la trafic și să evitați:
folosirea telefonului mobil fără handsfree;
să purtați conversații cu pasagerii care pot să vă distragă atenția;
să efectuați alte activități în timp ce conduceți, care vă pot limita atenția.
Adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum şi de trafic şi nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare.
Pentru un traseu mai lung este recomandat să nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi şi să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă reface forţele.
Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte!
Polițiștii acționează zilnic pentru identificarea conducătorilor auto care nu respectă normele legale ce reglementează circulația pe drumurile publice, întrucât aceste persoane pot pune în pericol siguranţa traficului rutier.
Transmitem aceste recomandări pentru conștientizarea tuturor participanților la traficul rutier, privind urmările şi pericolele generate de comportamentul iresponsabil în trafic și faptul că viața este prețioasă și că fiecare trebuie să respecte aceste reguli de circulație pe drumurile publice, pentru prevenirea accidentelor rutiere!
Poliţiștii gorjeni vă urează DRUM BUN, fără evenimente rutiere!”, a transmis IPJ Gorj.
Accidente rutiere, soldate cu victime
- Advertisement -


