Accident spectaculos la Târgu-Jiu

autor: tv sud // 30 04 2015 // Vizualizari

Spaimă cumplită pe Calea București, din Târgu-Jiu. Patru oameni au scăpat miraculos cu viață, după ce un copac înalt de peste 10 metri s-a prăbușit peste mașina în care se aflau. Autoturismul se afla în mers în momentul în care arborele a căzut pe capotă, din cauza vântului puternic. Circulația a fost blocată până când pompierii au reușit să îndepărteze copacul de pe șosea.

Vântul puternic a smuls aseară din rădăcini un copac aflat în curtea unității militare de pe Calea București, din Târgu-Jiu. Traficul a fost blocat pe sensul de mers dinspre Râmnicu-Vâlcea spre Târgu-Jiu, mai bine de o jumătate de oră. Pompierii se întorceau la sediu dintr-o altă misiune și au acordat imediat ajutor.

Pasagerii din mașină au tras o sperietură zdravănă, iar șoferul din Bărbătești s-a ales cu o pagubă serioasă la mașină. Aceștia au refuzat să comenteze incidentul.