Accident rutier grav în Hunedoara! Un tânăr a scăpat mașina de sub control și s-a izbit violent de un copac de pe marginea carosabilului. La fața locului au fost solicitate mai multe echipaje de intervenție, iar tânărul șofer, dar și un alt pasager din autoturism, au ajuns la spital.
Accidentul s-a petrecut pe Strada Avram Iancu din municipiul Hunedoara. Tânărul aflat la volanul unui autoturism l-a scăpat de sub control, a derapat şi a izbit violent, cu partea laterală din dreapta a maşinii un copac de pe marginea carosabilului. În autoturism, potrivit martorilor accidentului rutier, se mai afla un tânăr, dar pe unul dintre locurile din spate. La faţa locului au sosit echipajele medicale ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara şi ale Ambulanţei, care i-au preluat pe cei doi răniţi şi le-au acordat primul ajutor. A fost nevoie de intervenţia Descarcerării pentru scoaterea victimelor din autoturismul zdrobit de copac. Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul. Victimele au fost transportate la spital.
Accident rutier grav
- Advertisement -


