Accident provocat de un polițist aflat în stare avansată de ebrietate! Evenimentul rutier a avut loc în municipiul Motru, la primele ore ale dimineții, când omul legii se îndrepta spre locul de muncă. Agentul beat criță s-a oprit cu autoturismul într-o mașină de pâine și a plecat acasă, fiind transportat de un coleg de serviciu, care ulterior a anunțat evenimentul. După trei ore, omului legii i-au fost recoltate probe biologice și a rezultat o îmbibaţie de peste un gram la mie alcool pur în sânge.
Evenimentul rutier a avut loc miercuri dimineața, în municipiul Motru și s-a soldat cu pagube materiale. Autoturismul condus de un polițist din localitate a intrat în coliziune cu un autovehicul care transporta pâine, după ce omul legii a pierdut controlul volanului, în timp ce mergea către locul de muncă. Acesta nu a anunțat producerea evenimentului rutier și a plecat către locuință, fiind transportat de un subofiţer aflat şi el pe acelaşi traseu, în drum spre serviciu. Ulterior, colegul de serviciu al bărbatului i-ar fi sesizat pe reprezentanții Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă de la Târgu-Jiu. După aproximativ trei ore, agentul considerat vinovat de producerea accidentului a fost dus la spital în vederea prelevării de mostre biologice, care au stabilit o îmbibaţie de 1,15 g/l alcool pur în sânge.
Cazul este cercetat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru.
Potrivit unor surse, agentul chefuise toată noaptea la un festival folcloric la Cătunele şi nu apucase să se trezească din beţie.


