Clipe de groază pentru călătorii unui tren, în apropiere de Simeria.
Şoferul unui camion care transporta materiale de construcţii a fost la un pas de moarte din cauza imprudenţei. Maşina a fost lovită de locomotivă, dar din fericire nimeni nu a fost rănit.
Accidentul feroviar s-a petrecut în zona Simeria – Petroşani, în localitatea Băcia. Potrivit anchetatorilor, șoferul unui camion care transporta materiale de construcţii nu s-a asigurat la trecerea peste calea ferată şi nu a ţinut cont de semnalele luminoase şi acustice de avertizare. Autovehiculul a fost izbit de o locomotivă care tracta vagoanele în care se aflau peste 30 de călători.
Traficul feroviar a fost oprit zeci de minute până la degajarea căii ferate.


