Accident mortal la Bâlteni

- Advertisement -

Tragedie în comuna Bâlteni! O șoferiță în vârstă de 48 de ani, din Târgu-Jiu, a murit aseară într-un grav accident rutier. Într-o curbă, femeia a pierdut controlul volanului și a ajuns pe contrasens, după care s-a izbit violent de un cap de pod. Evenimentul a avut loc în localitatea Cocoreni, iar eforturile medicilor de a-i salva viaţa s-au dovedit a fi zadarnice.

Accidentul de circulație a avut loc aseară, pe Drumul European 79, în comuna Bâlteni. Un medic stabilit în Canada, care se afla în vacanță în localitate, a auzit bubuitura puternică și a fugit imediat la fața locului pentru a acorda primul ajutor. În mașină se afla și o pasageră în vârstă de 69 de ani.

Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, într-o curbă, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, șoferița în vârstă de 48 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, a intrat pe contrasens, după care s-a izbit de un cap de pod din beton. Aceasta a murit pe loc.

Cealaltă femeie, pasageră în autoturism, a suferit leziuni şi a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu pentru îngrijiri medicale. Polițiștii efectuează cercetări în acest caz și, deși șoferița a decedat, s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Articole recente