Un accident teribil a avut loc duminică în localitatea Cornățel, comuna Buzoiești, județul Argeș. Un autoturism s-a izbit violent de un cap de pod, transformându-se într-un morman de fiare contorsionate. În urma impactului devastator, un bărbat de aproximativ 62 de ani și-a pierdut viața pe loc, în timp ce alte două persoane, de 60 și 30 de ani, au fost grav rănite și au rămas inconștiente.
La fața locului au intervenit de urgență pompierii de la Secția Costești, alături de echipaje SMURD și SAJ. În timp ce una dintre victime a fost transportată la spital cu ambulanța, cealaltă a necesitat evacuare aeriană, un elicopter SMURD fiind solicitat în sprijin. Pompierii au luat măsuri pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu, iar poliția a demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului.


