Accident spectaculos în localitatea Vîrț. Un șofer în vârstă de 61 de ani a pierdut controlul volanului și s-a oprit cu mașina într-un cap de pod. În urma impactului, bărbatul a suferit răni serioase, însă medicii spun că se află în afara oricărui pericol. Când va ieși din spital, acesta va fi nevoit să dea explicații și la Poliție, întrucât i s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Accidentul rutier a avut loc azi-noapte, pe Drumul European 79, în localitatea Vîrţ, din orașul Rovinari și s-a soldat cu o victimă.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Cercetările vor fi continuate pentru a se stabili cu exactitate circumstanțele în care a avut loc evenimentul rutier.


