Motocicliştii au mărşăluit pe străzile din Târgu-Jiu, în echipă cu mai mulţi elevi care au format un lanţ uman pentru a preveni accidentele rutiere, dar tot degeaba. Chiar în timpul acţiunii, la câţiva metri distanţă, a avut loc o tamponare între două autoturisme, produsă chiar din cauza neatenţiei.
Motocicliştii au plecat de la Coloana Infinitului şi au trecut prin faţa Colegiului Naţional Tudor Vladimirescu, unde s-au întâlnit cu şcolarii care au format un lanţ uman pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la numărul accidentelor rutiere, aflat în creştere faţă de anul trecut. Fiecare elev a reprezentat o literă pentru a transmite un singur mesaj.
Copiii au fost încântaţi de această acţiune.
Şi motocicliştii au transmis acelaşi mesaj.
Acţiunile au fost organizate pentru a marca Săptămâna prevenirii Criminalităţii.
În timpul acţiunii de prevenire a şi apărut primul accident, la câteva sute de metri de Colegiul Naţional Tudor Vladimirescu.
Un şofer nu a păstrat distanţa faţă de maşina din faţă şi aşa s-a produs evenimentul.
Pasagerii au scăpat doar cu o sperietură zdravănă, iar maşinile au fost avariate.
Şoferul vinovat va rămâne fără permisul de conducere în următoarea lună.


